Folclorul românesc este impregnat de o serie de elemente ritualice și mitologice. Acestea au origini în perioada pre-creștinismului sau chiar în preistorie. De exemplu, elemente din zona vegetală (busuioc, cicoare, salcie, tei, flori de măr etc). Cultul astrelor, evenimente din calendarul agricol sau din cel al vieții și morții, cu diferite semnificații.
Dacă ne-am comporta ca niște turiști în zone din România pe care nu le-am vizitat încă. Am putea începe să explorăm, într-o primă etapă, folclorul muzical românesc. Mai precis, patrimoniul muzical care își are originea în zonele satelor românești. Cu o istorie care se întoarce în timp, până la originile creării arealurilor sătești.
În studiile de specialitate, componentele folclorului sunt catalogate uneori în genuri și specii. Iar pentru a evita ambiguitățile și pentru că nu se poate stabili cu exactitate o delimitare a acestora. Dar și pentru a evita ierarhizările, mai des se folosește termenul „categorie”. Astfel, ramuri ale creației tradiționale, alături de folclorul muzical românesc sunt folclorul literar, dansul și teatrul popular.
Folclorul muzical românesc a fost studiat de două discipline. Una cu o tradiție mai veche, etnomuzicologia, alta mai nouă, folcloristica. Folcloristica are ca obiect de cercetare studii monografice în interiorul unei etnii. Etnomuzicologia oferă un studiu comparat între națiuni.
„Folclorul nu este creat de un compozitor, el este creat de membrii comunităţilor pentru nevoile lor de exprimare artistică. Și este perpetuat de acestea din generaţie în generaţie într-o continuă actualizare şi transformare. Aceasta pentru că o comunitate umană nu este statică, ea este dinamică, în permanentă transformare şi modernizare.”
La această idee de dinamică recurge și George Enescu. „Nu se poate susţine că muzica noastră populară are un caracter bine definit naţional. Însăşi doina noastră nu este decât un amestec de motive arabe, ruseşti şi ungureşti… S-a întâmplat cu muzica noastră naţională ceea ce s-a întâmplat şi cu fiinţa noastră etnică. După cum sângele nostru este un amestec din toate soiurile de neamuri, care au trecut prin această parte a Europei, tot aşa şi muzica noastră naţională a păstrat accente, răsunete, influenţe din cântecele acelor popoare. De aceea cântecele noastre naţionale au o bază orientală.”
Din cele mai vechi timpuri, cultura muzicală naivă a fost creată cu ajutorul unor instrumente muzicale tradiționale. Teritoriul României este împărțit în diferite zone folclorice. Drept urmare s-au utilizat și se utilizează instrumente muzicale aparte de la zonă la zonă.
Pe vremea dacilor, aceștia foloseau flautul, cornul, fluierul, naiul, chitarele (lăute cu gât lung) și instrumentele de percuție. Avansând temporal, folclorul muzical românesc s-a păstrat datorită creatorilor români de la sat. Cele mai vechi creații de acest tip sunt cântecele de pahar, colindele, baladele și bocetele de nuntă sau de înmormântare.
